Dupa cum cu siguranta ati citit in Calatorie spre centrul Pamantului, eroii ajung la o mare intindere de apa subterana, pe care navigheaza, infruntand furtuni si monstri. O poveste fantastica, imposibila – veti spune pe drept cuvant.
Pentru ca in realitate, sub greutatea formatiunilor geologice, rocile tind sa se compacteze in adancime, iar probabilitatea existentei unor goluri capabile sa gazduiasca lacuri este redusa.
Ce-i drept, volume imense de apa se afla sub pamant. In tara noastra, de pilda, rezervele exploatabile de apa subterana sunt de peste noua miliarde de metri cubi pe an. Dar ele sunt gazduite in porii si fisurile rocilor.
Si totusi, asa cum s-a intamplat de multe ori, fictiunile lui Jules Verne s-au dovedit reale. Prin 1960, Serghei, fiul marelui fizician atomist Kapita (care era basarabean si vorbitor de limba romana), laureat al Premiului Nobel pentru fizica, a ajuns la concluzia incredibila ca langa statiunea sovietica Vostok, din Antarctica, la 4 kilometri sub gheata, se afla un lac urias.
Cu o suprafata de 15.000 de kilometri patrati si o adancime maxima de 800 de metri, Lacul Vostok e al cincilea ca marime de pe glob! Investigatii radar facute recent din satelit si un foraj prin cei 4.000 de metri de calota glaciara arata ca in imensul lac se formeaza curenti si maree si ca apa de fund e usor termalizata.
Nici „monstrii” nu lipsesc, dar e vorba de o comunitate biologica de bacterii, nestudiate. Savantii actioneaza cu prudenta maxima, pentru a nu contamina cea mai pura apa de pe Terra, sigilata sub gheata de sute de mii de ani.
Dar o mare surpriza au avut si vecinii nostri bulgari: in timpul unor prospectiuni in Muntii Rila, prajina de foraj a plonjat in gol.
Investigatiile ulterioare au evidentiat o cavitate gigantica umpluta cu apa termala, cu un volum de 237 de milioane de metri cubi, deci o data si jumatate cat Lacul Snagov. Un foraj s-a oprit la adancimea de 1.300 de metri, fara a atinge fundul cavitatii. Exista si lacuri subterane pe care va puteti plimba cu gondola. De obicei, ele sunt gazduite in mari pesteri modelate prin dizolvare in masivele calcaroase. Asa este „Marea Pierduta” (The Lost Sea), din Tennessee, de 2,3 hectare.
De un albastru de ametist este Gruta do Lago Azul, din Brazilia. Fundul sau se pierde dincolo de adancimea de 280 de metri. Paradoxal, dar unele dintre cele mai mari lacuri carstice se afla sub tinuturi extrem de aride. Cel mai mare lac subteran din lume accesibil omului este „Rasuflarea Dragonului”, in Desertul Namib. Coborand 70 de metri pe o coarda in imensa cavitate naturala, se atinge oglinda lacului.
El are o suprafata de 2,5 hectare si a fost explorat de scafandri pana la 130 de metri. Alte mari lacuri subterane se afla in Desertul Nullarbor si in alte zone uscate din sudul Australiei. Explorarea unui astfel de abis este o experienta incitanta. Am coborat impreuna cu scafandrii cehi in abisul Hranice, un lac carstic din podisul morav. Covorul plutitor de frunze galbene nu te lasa sa banuiesti ce prapastie lichida este dedesubt.
Am plonjat drept in jos, alunecand printre peretii colturosi, pana cand acestia au disparut din fata mastii, caci pe la 50 de metri adancime cavitatea se largeste, luand forma unui gigantic clopot. Senzatia de pierdere a oricarui reper vizual era coplesitoare. Abisul negru de dedesubt a fost sondat pana la 267 de metri, dar nu e sigur ca se opreste acolo. Cel mai mare lac subteran din Romania se afla in Zgurasti, o pestera protejata din Muntii Apuseni, aflata nu departe de catunul Mununa, in drumul spre Ghetarul Scarisoara.
A pluti pe suprafata lui este o incantare. Din pacate, drumul pana acolo cu barca si echipament de scufundare este o adevarata performanta de hamalac, iar explorarea lui subacvatica e echivalenta cu congelarea, caci apa are cel mult 4 grade. Dar merita: cel putin la inceputul scufundarii apa este foarte limpede. Din surplombele peretilor atarna candelabrele stalactitelor submerse, cateva foarte mari, ce dau cavernei aspectul de catedrala scufundata.
La 12-15 metri adancime, intalnim fundul lacului, acoperit de un strat gros de sediment rosu. Misterioase gauri si canale sapate in sediment arata ca in acel mediu auster traiesc vietuitoare necercetate inca. Lacul Mununa – cum l-a botezat prietenul meu Florin Baciu in timpul primei explorari – are un volum de circa 10.000 de metri cubi.
Si alte pesteri din Romania adapostesc lacuri subterane de o frumusete exceptionala, chiar daca sunt relativ mici. Unele dintre ele sunt efemere, se formeaza numai in perioadele cu bogate infiltratii subterane, alimentate de ploi sau topiri de zapezi.
Remarcabile in felul lor sunt si lacurile ce nu depasesc 3-4 metri adancime din Pestera Piatra Altarului, din Bihor. Aici, din calcitul dizolvat in apele transparente, au precipitat cristale albe, care le-au transformat in adevarate geode subacvatice. Sunt printre cele mai remarcabile formatiuni de acest fel din Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu